Comunicate de presa

Consultare public plan managemnet

Consultarea publicului privind Proiectul Planului de Management actualizat (2021) al spațiului hidrografic Argeş-Vedea

 

Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a fost publicat pe website-ul său https://agwater.ro/, la secțiunea Consultarea publicului, proiectul Planului de Management actualizat (2021) al spațiului hidrografic Argeş-Vedea.

Documentul este disponibil pentru informarea și consultarea publicului până la finalul lunii decembrie 2021. Un capitol important al documentului îl reprezintă Programul de măsuri care cuprinde toate măsurile ce trebuie luate, astfel încât obiectivele de mediu să fie atinse până în 2027. Aceste măsuri răspund principalelor probleme din spațiul hidrografic Argeş-Vedea.

Aplicarea cu stricteţe a legislaţiei naţionale şi europene în domeniul apelor condiționează reuşita implementării programelor de măsuri care se adresează atât autorităţilor locale şi regionale, agenţiilor din domeniul mediului, tuturor factorilor interesați din domeniul apei, cât şi utilizatorilor de apă. Actorii locali implicaţi în aplicarea programelor de măsuri la nivel teritorial fixează cadrul de acţiune în domeniul apei, precum şi modalităţile de finanţare.

Pentru a afla părerea dumneavoastră despre acest document, vă adresăm invitația de a fi parte a acestui proces de consultare, prin implicarea dumneavoastră direct, astfel încât să ne sprijiniți în identificarea corectă a problemelor în domeniul gospodăririi apelor precum și a măsurilor care necesită a fi întreprinse.

Toate sugestiile, propunerile și comentariile dumneavoastră le puteți transmite scriindu-ne pe adresa de e-mail: [email protected].

Documentul se regaseste pe site-ul ABA Argeș-Vedea, sectiunea Consultarea publicului, subsectiunea Directiva Cadru Apa – Materiale utile.

Acțiune comună pentru identificarea provenienței deșeurilor animaliere de pe râul Cotmeana

Echipa de inspectori a Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, au efectuat primele verificări pe cursul râului Cotmeana, în zona comunei Poiana Lacului (județul Argeș), acolo unde au fost descoperite deșeuri animaliere.

Au fost identificate resturi provenite din sacrificarea animalelor (bovine, caprine, ovine) atât în albia cât și pe malul râului. Cantitatea de deșeuri a fost estimată la aproximativ o tonă, împrăștiată pe o suprafață de 100 metri pătrați.

Sub coordonarea Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, reprezentanții administrației publice locale Poiana Lacului au intervenit în regim de urgență pentru îndepărtarea deșeurilor. La această oră acțiunea de ecologizare este finalizată.

În urma controlului a fost demarată o cercetare comună a Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Argeș și Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, cu scopul identificării provenienței resturilor de animale și a celor care se fac vinovați de aruncarea deșeurilor.


Pescuim în scop științific​

Echipa de specialiști a Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea a efectuat monitorizarea ihtiofaunei în bazinul hidrografic Argeș-Vedea. Scopul activității îl reprezintă inventarierea speciilor de pești din râuri și lacurile naturale și de acumulare, pentru a realiza clasificarea statutului ecologic al corpurilor de apă.

Metodele de prelevare acoperă identificarea taxonomică, numărarea, măsurarea parametrilor biologici ( lungime, greutate,etc.) și examinarea pentru anomalii externe. În același timp, strategia de prelevare oferă informații despre statutul curent al sănătății comunității de pești dintr-un sit dat.

Procedura de capturare este diferită. La secțiunile de lac se utilizează plase științifice cu mărimi diferite ale ochiurilor iar în cazul secțiunilor de râu monitorizarea ihtiofaunei se realizează cu ajutorul aparatului electric de captură reversibilă.

Exceptând peștii necesari examinărilor ulterioare, toate exemplarele sunt eliberate în locul capturării după ce se stabilesc concluziile inventarierii fiecărui punct.

Intervenție pentru scoaterea deșeurilor din albia râului Ciorogârla

  ​Aproape 80 de metri cubi de deșeuri  (PET-uri, materiale lemnoase și de uz casnic, etc) au fost adunate din albia și de pe malurile râului Ciorogârla, în zona orașului Măgurele din județul Ilfov. Timp de 10 ore, 20 de angajați de la formațiile de lucru ale Sistemului de Gospodărire a Apelor  Giurgiu (Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea) și ai primăriei Ciorogârla au intervenit în forță, inclusiv mecanizat și au strâns deșeurile de pe o suprafață de 150 de metri pătrați. Deșeurile au fost sortate manual și predate operatorului de salubritate.
    Salubrizarea cursurilor de apă în localitate și în jurul localității aparține autorităților locale. Pentru a reduce impactul pe care aceste deșeuri le au asupra cursurilor de apă, echipele noastre au acordat mereu sprijin pentru igienizarea zonelor. Cantitățile de deșeuri acumulate în apă pot duce la blocarea secțiunilor de scurgere a apei, iar în perioadele cu precipitații pot produce inundații.

Nivelul apei în lacul Budeasa este ușor scăzut

Nivelul apei în lacul de acumulare Budeasa se menține cu 3,45 metri sub nivelul normal de retenție (NNR) cu scopul asigurării condițiilor de efectuare a lucrărilor anuale de mentenanță și întreținere a componentelor construcției hidrotehnice situate permanent sub apă (curățare grătare prize de alimentare cu apă, refacerea rosturi de etanșare, etc). Diferența până la nivelul normal de retenție al barajului (NNR) asigură totodată și preluarea unor eventuale viituri prognozate de avertizările meteorologice și hidrologice din ultima perioadă. Reamintim că în luna iulie, în 48 de ore, în bazinele hidrografice ale râurilor Târgului și Dâmbovița au fost înregistrate precipitații de aproximativ 150 l/mp, nivelurile scăzute în lacurile de acumulare Râușor și Pecineagu permițând atenuarea fără probleme a viiturilor create și limitarea pagubelor în aval.

Barajul și lacul de acumulare Budeasa, situate pe râul Argeș, în comuna Budeasa, județul Argeș se află în administrarea ABA Argeș Vedea și fac parte din schema hidrotehnică complexă de amenajare a râului Argeș cu următoarele folosințe principale: asigurarea volumelor de apă necesare alimentării cu apă a municipiului Pitești, apărarea împotriva inundațiilor, producerea energiei electrice. Exploatarea zilnică a acumulării Budeasa se face în strânsă colaborare între ABA Argeș Vedea și Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeș, care are în administrare centrala hidroeletrică a barajului.

Construcția hidrotehnică a fost pusă în funcțiune în anul 1978, exploatarea în siguranță a acesteia făcându-se conform Regulamentului de exploatare în vigoare, a Programelor lunare de exploatare a lacurilor de acumulare aprobate de către MMAP și ținând cont de prognozele meteorologice și hidrologie de scurtă durată.

Drumul local Valea lui Ivan – baraj Pecineagu​, deblocat

Drumul local Valea lui Ivan – baraj Pecineagu (din administrarea ABA Argeș Vedea) a fost deblocat prin intervenția colegilor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Argeș. Accesul în zonă devenise imposibil din cauza aluviunilor aduse de apa care s-a scurs de pe versanți în urma ploilor abundente din 20 iulie.

Imediat după trecerea viiturii, ABA Argeș – Vedea a deplasat la fața locului un excavator, iar ieri, un buldozer și un autogreder pentru refacerea în regim de urgență a drumului care face legătura între Centrala Hidroelectrică Clăbucet și barajul Pecineagu, totodată singura cale de acces către baraj și pensiunile din zonă. Intervenția a fost anevoioasă din cauza mâlului, a copacilor căzuți, a materialului lemnos și a cantității mari de aluviuni aduse de viitură.

În perioada 20-21 iulie, în zona barajului Pecineagu au căzut 157 l/mp, formând viituri pe râul Dâmbovița.

Comunicat de presă 20 iulie 2021

În bazinul hidrografic Argeș-Vedea au căzut precipitații însemnate cantitativ, care au totalizat în unele zone peste 50 de litri pe metrul pătrat. În partea de nord a județului Argeș (amonte acumulare Râușor pe Râul  Târgului și aval acumulare Pecineagu pe râul Dâmbovița), precipitațiile ce au depășit 100 l/mp. Tot pe râul Dâmbovița, la stația hidrometrică Malu cu Flori au fost înregistrae precipitații de 87 l/mp. Din cauza acestor cantități de apă, căzute în timp scurt s-au format viituri care au afectat mai multe zone.

Debitul râului Râul Târgului (amonte baraj Râușor) la SH Voina este de 25,9 mc/s cu tendință de creștere. Lacul de acumulare Râușor este exploatat conform Regulamentuluid e exploatare, nefiind probleme, dar este afectată apărarea de mal drept a râului Târgului (din administrarea ABA Argeș Vedea), aval de SH Voina. Primăria comunei Lerești a comunicat că va interveni cu un buldoexcavator în zona afectată, pentru protejarea drumului județean. A fost solicitat sprijinul IJSU Argeș pentru avertizarea și evacuarea turiștilor aflați cu corturile în zona Voina.

Din cauza viiturii de pe râul Dâmbovița drumul spre barajul Pecineagu (din administrarea ABA Argeș Vedea) a fost rupt pe versantul drept. O parte a personalului de tură al barajului a  rămas izolat la circa 4 km aval. S-a solicitat sprijin la SVSU Rucăr și IJSU Argeș pentru transportarea personalului înapoi la barajul Pecineagu. În zonă a ajuns un buldozer al ABA Argeș Vedea care, va încerca să reabiliteze porțiunile de drum afectate.

Toate echipele de intervenție ale ABA Argeș-Vedea sunt pe teren și acționează în zonele afectate.

Pericol de înec în lacurile de acumulare

Disconfortul creat de temperaturile ridicate îi face pe mulți cetățeni, mai ales tineri sau adolescenți să caute o oază de răcoare prin îmbăierea în lacuri sau râuri. Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea reamintește populației că SCĂLDATUL ÎN ZONELE NEAMENEJATE, ÎN RÂURILE ȘI LACURILE DE ACUMULARE  ESTE INTERZIS.

              Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea recomandă populației să aleagă ștrandurile și zonele special amenajate. Lacurile de acumulare sau râurile (aval de baraje), reprezintă un pericol atât din cauza cauza curenților care se formeză în timpul deversărilor şi al funcţionării hidrocentralelor cât și a colmatării şi a vegetaţiei din apă. Curenții care se formează în apropierea barajelor în timpul deversării sau funcționării hidrocentralelor sunt foarte puternici și pun în pericol viața celor care se aventurează în aceste lacuri.

Persoanele care se află la plajă, la scăldat sau practică pescuitul în zonele neamenajate, în special în aval de lacurile de acumulare, se expun pericolului de înec în cazul apariției unor viituri, personalul tehnic al barajelor din administrarea ABA Argeș -Vedea neputând vizualiza și alarma întreaga zonă din aval. Evacuarea controlată a unor debite mari de apă din lacurile de acumulare se poate realiza oricând, ca urmare a înregistrării unor precipitații în zone amonte de cele în care se efectuează deversări.

Atenționarea “Scăldatul și pescuitul interzis” este inscripţionată și pe digurile lacurilor de acumulare, prin urmare cei care o ignoră, aleg conștinent riscul. Aceeași recomandare este adresată și persoanelor care practică pescuitul (amatori sau profesioniști), de folosire a zonelor special amenajate pentru acest sport.

Prezentare Colegiul Prefectural 29 aprilie 2021

Obiectivele Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea prezentate în ședința Colegiului Prefectural Argeș

Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea și-a prezentat obiectivele pentru anul 2021 în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Argeș. Acestea urmăresc protecția, conservarea și restaurarea resurselor de apă, asigurarea exploatării în siguranță a lucrărilor, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de gospodarire a apelor, implementarea directivelor și reglementărilor Uniunii Europene în domeniul apelor, prevenirea riscului și diminuarea efectelor calamităților naturale, asigurarea unui management durabil al apelor.

În baza programului de prevenire și gestionare a inundațiilor elaborat la nivel național de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, pentru anul 2021 la nivelul ABA Argeș vor fi finalizate obiectivele de investiții cu finanțare de la bugetul de stat:

Regularizarea pârâului Bascov amonte de confluența cu râul Argeș. Investiția, începută în 2018 are ca obiective prevăzute, amenajarea albie pârâului Bascov pe o lungime de 25,5 km și protecția de mal pe o lungime de 2,1 Km. Au fost efectuate lucrări de amenajare a albiei în localitățile Drăganu, Cotmeana și Pitești, lucrări de protecție mal în localitățile Bascov și Pitești și de praguri de fund din gabioane și anrocamente în localitățile Bascov și Pitești. În prezent lucrarea este finalizată în proporție de 85%.

Mărirea gradului de siguranță în exploatare a barajului Golești prin lucrări de modernizare și automatizare, reabilitarea echipamentului hidromecanic, a instalațiilor electrice, a instalațiilor de iluminat, refacerea podului baraj și etanşarea rosturilor de la pile.  Investiția este finan finalizată în propcent de 90%.

Regularizarea pârâului Budeasa, zona de debușare în rigola dig mal drept a acumulării Mărăcineni. Investiția presupune realizarea de lucrări de amenajare pe pârâul Budeasa în zona comunelor Budeasa și Mărăcineni și constau în apărări de mal pe o lungime de 1,2 km, 3 praguri de fund și recalibrarea albiei pe o lungime de 3,6 km. Lucarea este realizată în proporție de 20%.

În Programul de Gospodărire a Apelor pentru anul 2021 sunt cuprinse 40 de lucrări de întreținere pe cursurile de râu amenajate și 14 lucrări de reprofilare și recalibrare pe cursuri de râu aflate în administrare.

Dificultățile activității de administrare și gestionare a resurselor de apă în anul 2021 pentru Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea sunt deficitul semnificativ de personal, urmare a aplicării Legii 55/2020 și retragerii din activitate a unui mare de angajați, creșterea cantităților de deșeuri pe malurile și în albiile cursurilor de râu și descărcările necontrolate, neautorizate de ape uzate neepurate în cursurile de râu care conduc la poluarea apelor de suprafață și subterane.

Deversări ilegale, repetate, de ape uzate în râul Ciorogârla

Inspectorii din cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, serviciul Inspecția Teritorială a Apei Giurgiu, au suprins în cadrul unei noi acțiuni de verificare, o vidanjă care descărca apele menajere în râul Ciorogârla, în zona orașului Măgurele (județul Ilfov), în timp ce alte cinci aștepatu să descarce.
Inspectorii au constatat că apele uzate provenite din vidanje ajungeau în canalul principal din incinta stației de epurare a orașului, iar printr-un bypass (derivație) al acestuia erau direcționate către râul Ciorogarla, fără a trece prin procesul de epurare.
Prin numărul de urgență 112, a fost solicitat sprijinul Poliției Măgurele care a intervenit cu personal operativ și serviciile Ordine Publică, Judiciar și Criminalistică. Reprezentanții Laboratorului de Calitate a Apei din cadrul SGA Ilfov-București au prelevate probe de ape uzate de la gura de evacuare a canalui în râul Ciorogârla, pentru analiza indicatorilor fizico-chimici.
La solicitarea inspectorilor Apelor Române, personalul societății Apă Canal Ilfov (deținătoarea stației de epurare) nu a putut face dovada unui registru de evidență a numarului de vidanje care au descarcat în stație, și nici a altor documente de evidență a volumelor de apa uzată deversate de acestea.
În data de 5 aprilie 2021, urmare a unui alt control, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea sancționase societatea Apă Canal Ilfov cu amendă în valoare de 40.000 de lei pentru aceleși încălcări ale legii. La acea dată s-a dispus reprezentanților societății, blindarea canalui prin care se făcea deversarea în râul Ciorogârla. Deși au fost transmise fotografii cu canalul blindat etanș și capacul acestuia sudat, la controlul din data de 15 aprilie 2021 s-a constatat ca este vorba despre un al doilea canal unde se permitea accesul vidanjelor.
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea au predat probele obținute în urma acestui control către Poliția Oraș Măgurele pentru întocmirea unui dosar penal față de societate Apă Canal Ilfov S.A.