Informare

Avertizare hidrologică Cod Portocaliu

Începând din data de 12 iunie 2023, ora 12:00, până pe 13 iunie, la miezul nopții, pentru anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Argeş, Dâmboviţa (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj).

Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de apărare.

La nivelul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea au fost dispuse măsurile specifice:

–        intrarea în permanență a serviciului Prognoze Bazinale, Hidrologie și Hidrogeologie și a stațiilor hidrologice, pentru colectarea datelor despre precipitații și nivelurile apei pe cursurile de râu, emiterea de prognoze hidrologice;

–        activarea Comitetului Operațional pentru Situații de Urgență ABA Argeș Vedea și al SGA și SHI din administrare;

–        participarea și prezența reprezentanților ABA Argeș-Vedea la Centrele Județene pentru Conducerea si Coordonarea Intervențiilor ale IJSU,

–        pregătirea personalului, a utilajelor și mijloacelor materiale de intervenție.

În funcție de amploarea si complexitatea evenimentelor, personalul ABA Argeș-Vedea este pregătit de intervenție.

 

Controale pe cursurile de apă

 Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Argeş, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeş și Gărzii Forestiere Argeș au demarat acțiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursuile de apă în localitățile din județul Argeș.

Echipele de control au ca misiune: verificarea modului în care au fost realizate măsurile și lucrările stabilite la verificările din anul 2022; verificarea existenţei depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii; verificarea existenţei depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost realizate/întreţinute şanţurile şi rigolele de surgere a apelor pluviale în localităţi; verificarea zonelor nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2022 (inclusiv cele semnalate de autoritățile locale) și stadiul măsurilor și lucrărilor de remdiere.

La nivelul fiecărei primării verificate se va întocmi un proces verbal cu concluziile verificării și termene, în vederea remedierii deficiențelor constatate, astfel încât să fie evitate efectele unor eventuale inundații. Acolo unde nu vor fi respectate termenele, se vor aplica sancțiuni celor cu responsabilități în salubrizarea cursurilor de apă, în conformitate cu prevederile legale.

Controale vor dura până la data de 12 iunie 2023,  urmând ca, până în data de 10 iulie 2023, se fie elaborat un Raport de Sinteză cu centralizarea localităţilor verificate, a concluziilor rezultate, a termenelor şi măsurilor stabilite, raport ce va fi aprobat de către Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi înaintat Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor.

 

ANUNȚ PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITARII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU

Mai mult spațiu pentru apă pe Valea Dumirești

Administrația Bazinala de Apă Argeș-Vedea, prin echipele SGA Argeș, desfășoară lucrări pentru stoparea eroziunilor în zona pragurilor de fund, pe regularizarea Văii Dumirești (comuna Albești, județul Argeș).

Eroziunile au fost amplificate de debitele mari produse în urma precipitațiilor abundente din această primăvară.  Pentru asigurarea secțiunii de scurgere proiectate, pe regularizarea Văii Dumirești au fost necesare lucrări neplanificate, care au fost introduse suplimentar în Programul de Gospodărire a Apelor pentru anul 2023. Aceaste lucrări vor continua și în luna mai.

Regularizarea albiilor este o categorie de lucrări hidrotehnice pentru rectificarea, consolidarea și reprofilarea albiilor minore ale cursurilor de apă.

Lucrări de regularizare a albiilor de sunt acele lucrări care conduc la obținerea unei albii stabile cu scurgere cât mai uniformă și cu variații cât mai mici ale vitezei, astfel încât să nu se producă eroziune de maluri sau talveg (fundul albiilor) și să asigure tranzitarea debitelor de viitură fără inundații.​

Planului de Management al Riscului la Inundații pentru bazinul hidrografic Argeș Vedea a fost avizat

Planul de Management al Riscului la Inundații aferent Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea a primit astăzi avizul favorabil din partea membrilor Comitetului de Bazin Argeș-Vedea.

Scopul general al Planului de Management al Riscului la Inundații (PMRI) Ciclul II este acela de a gestiona și reduce riscul la inundații pentru populație, economie, mediu și patrimoniu cultural, contribuind în același timp la atingerea obiectivelor de îmbunătățire/conservare a calității corpurilor de apă și habitatelor naturale, faunei şi florei sălbatice.

Planul de Management al Riscului la Inundații cuprinde concluziile Evaluării Preliminare a Riscului la Inundații, obiectivele de management al riscului la inundații, Hărțile de Hazard și de Risc la Inundații, Programele de Măsuri și prioritizarea acestora, Planul de monitorizare a implementarii măsurilor etc.

Elementul central al planului îl constituie Programul de Măsuri. Acesta poate include măsuri structurale și/sau măsuri non-structurale. Măsurile structurale pot fi măsuri de „infrastructură gri”, precum barajele, digurile și alte astfel de construcții cu rol de protecție și de diminuare a efectelor inundațiilor, sau de ”infrastructură verde”. Acestea din urmă mai sunt denumite și măsuri bazate pe natură. Exemple sunt renaturarea albiilor majore și minore ale râurilor, restaurarea meandrelor, a zonelor umede, împăduriri și alte lucrări cu rol de prevenire a formării de torenți și a eroziunii solului. Măsurile non-structurale nu au rol de protecție directă ci de prevenirepregătire și răspuns la inundații. În spațiul hidrografic Argeș-Vedea au fost raportate 39 de zone cu risc potenţial semnificativ la inundaţii (APSFR).

Planul de Management al Riscului la Inundații (PMRI) a fost eleborat în cadrul proiectului „Întărirea capacitații autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul parcurgerii etapelor a 2-a si a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – ROFLOODS” – Inundatii.ro, dezvoltat de Ministerul Mediului – România împreună cu Administrația Națională „Apele Române” prin Administrațiile Bazinale de Apă și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor cu sprijinul World Bank Romania.

Profesorii de la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, prin toate sistemele de gospodărire a apelor (SGA Giurgiu, SGA Teleorman, SGA Argeș, SGA Ilfov București, SHI Văcărești, SHI Olt) și-a deschis porțile pentru elevii aflați în “Săptămâna verde” și „Școala altfel”.

Doar în perioada 24-28 aprilie peste 900 de elevi de la ciclul primar până la cel liceal ne-au trecut pragul, dar de la demararea acestor programe am fost implicați în activități educative pentru aproape 3500 de copii. Specialiștii ABA Argeș-Vedea le-au fost profesori acestor elevi cărora le-au descifrat activitatea de gospodărire a resurselor de apă în bazinul hidrografic Argeș-Vedea.”– Bogdan David, director Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea.

Ce sunt bazinele hidrografice, construcțiile hidrotehnice (barajele, digurile, regularizările), stațiile hidrometrice, cum măsurăm cantitățile de apă, cum analizăm calitatea apei, ce sunt codurile hidrologice, cum intervenim în cazul inundațiilor dar și al secetelor, ce înseamnă poluarea apei și care sunt efectele ei, cum ne afectează schimbările climatice. Sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am abordat în prezentările și lecțiile noastre. “Am deschis porțile laboratoarelor de calitate a apei, dispeceratelor, barajelor pentru ca informațiile să fie însoțite și de demonstrații. Au fost activități noi și suplimentare pentru specialiștii ABAAV, care s-au străduit să le ofere oaspeților informații și amintiri de neuitat.

Și în luna mai, porțile noastre rămân deschise pentru alte sute de elevi care s-au arătat interesați să ne descopere activitatea, să cunoască lumea minunată a apei.

Mii de PET-uri au fost adunate din lacul Pitești

În ultimele zile o cantitate foarte mare de PET-uri s-a adunat în acumularea Pitești (Prundu), fiind o sursă de poluare a apei și având un aspect neplăcut.

Într-o singură zi, 6 salariați ai Sistemului de Gospodărire a Apei Argeș au strâns din lac 350 de kg de pet-uri. Acțiunea de colectare a deșeurilor din apă a fost una foarte dificilă pentru că s-a făcut manual, din bărci, iar gunoiul a fost transportat la mal sac cu sac. Pe lângă acestă muncă, din bugetul instituției a fost achitat și costul predării acestora la depozitul de deșeuri.

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea acționează periodic pentru întrețierea cursurilor de apă administrate, inclusiv prin activități de ecologizare. Deși igienizările au fost desfășurate frecvent de la începutul anului, deșeurile au reapărut în lacurile de acumulare, aduse de pe malurile râurilor. Ca de fiecare dată, în perioadele ploioase malurile sunt spălate de apă iar deșeurile ajung în lacuri de acumulare.

Din păcate acțiunile de igienizarea au efect temporar, pentru că, locul acestor deșeuri va fi ocupat, în curând, de altele. Apele cu care am fost binecuvântați și munca “gospodarilor de ape” merită respectul comunității. Acest respect presupune simpla acțiune a semenilor noștri de a arunca gunoiul în zonele special amenajate.

Pentru că urmează perioada sărbătorilor de Paști iar multe persoane vor alege să petreacă într-un cadru natural (păduri, malurile apelor) le recomandăm să manifeste responsabilitate față de ape și mediul înconjurător.

Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat și apărat ca atare, fiind o resursă strategică de siguranță și securitate națională.” – Lege Apelor nr. 107/1996.

 

Avertizare hidrologică Cod Galben

Valabilă până joi, 05 aprilie 2023, ora 24:00, pe râurile Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa).
Avertizarea hidrologică COD GALBEN presupune: risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilență sporită în cazul desfașurării unor activități expuse la inundații. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale. În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri ale Cotei de Atenție/Fazei I de apărare.
Personalul de specialitate al Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea urmărește evoluția fenomenelor pe cursurile de apă aflate sub incidența codului galben.
Recomandăm populației să evite deplasările sau activitățile în apropierea cursurilor de apă.

Planul de Management al Riscului la Inundații pentru spațiul hidrografic Argeș-Vedea a fost supus dezbaterii publice

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a supus dezbaterii publice Planul de Management al Riscului la Inundații aferent ABA Argeș Vedea. În cadrul întâlnirii publice au fost prezentate participanților Proiectul ROFLOODS, Planurile de Management al Riscului la Inundații ABA Argeș Vedea – ciclul 2 și Raportul de Mediu şi Studiul de Evaluare Adecvată pentru PMRI ciclul 2.

Planul de Management al Riscului la Inundații (PMRI), este un document cuprinzător cu rolul de a ghida strategic activitățile autorităților în gestionarea inundațiilor în perioada 2022 – 2027. Planul cuprinde concluziile Evaluării Preliminare a Riscului la Inundații, obiectivele de management al riscului la inundații, Hărțile de Hazard și de Risc la Inundații, Programele de Măsuri și prioritizarea acestora, Planul de monitorizare a implementarii măsurilor etc.

Elementul central al planului îl constituie Programul de Măsuri. Acesta poate include măsuri structurale și/sau măsuri non-structurale. Măsurile structurale pot fi măsuri de „infrastructură gri”, precum barajele, digurile și alte astfel de construcții cu rol de protecție și de diminuare a efectelor inundațiilor, sau de ”infrastructură verde”. Acestea din urmă mai sunt denumite și măsuri bazate pe natură. Exemple sunt renaturarea albiilor majore și minore ale râurilor, restaurarea meandrelor, a zonelor umede, împăduriri și alte lucrări cu rol de prevenire a formării de torenți și a eroziunii solului. Măsurile non-structurale nu au rol de protecție directă ci de prevenirepregătire și răspuns la inundații. Exemple sunt reglementările de folosință a terenurilor sau sisteme de avertizare timpurie sau alarmare.

 

În spațiul hidrografic Argeș-Vedea au fost raportate 39 de zone cu risc potenţial

semnificativ la inundaţii (APSFR).

În acestă etapa Planul de Management al Riscului la Inundații (PMRI) se află în procedură de evaluare strategică de mediu. Documentul poate fi consultat pe site-ul www. inundatii.ro/resurse/ .

Proiectului ROFLOODS este dezvoltat de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor împreună cu Administrația Națională Apele Române prin Administrațiile Bazinale de Apă și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor cu sprijinul World Bank Romania.

Ziua Mondială a Apei 2023 la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

“Accelerarea schimbării”, “Fiecare picătură și fiecare gest contează!” și “Fă schimbarea pe care ți-ai dori să o vezi în lume!” – acesta este mesajul propus de UN-Water întregii comunități (organizaționale, științifice, populației, dar și instituțiilor guvernamentale din lumea întreagă) cu prilejul Zilei Mondiale a Apei 2023.

Tema vizează promovarea dezbaterilor și a informărilor legate de criza apei și a salubrității, precum și atitudinea, soluțiile pe care trebuie să le găsim și să le adoptăm pentru a preveni și a atenua efectele pe care aceasta le generează.

La Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea sărbătoarea apei a început din primele zile ale lunii martie și se concretizează în activități de igienizare pe cursurile de apă administrate, evenimente dedicate apei, participări la lecții deschise, porți deschise, etc.

Toate sistemele de gospodărire a apelor (SGA Giurgiu, SGA Teleorman, SGA Argeș, SGA Ilfov București, SHI Văcărești, SHI Olt) din subordinea ABA Argeș-Vedea au derulat și încă derulează activițăți de colectare a deșeurilor din ape și de pe maluri. Din păcate eforul este zădărnicit de comportamnetul celor care nu cunosc legile, nici măcar pe cele ale bunului simț, deoarece deșeurile reapar la scurt timp după igienizare.

O mare atenție am acordat-o acțiunilor de educare a copiilor, participând la Săptămâna verde cu prezentări despre apă, materiale didactice, vizite la baraje sau laboratoarele noastre.  Peste o mie de preșcolari, elevi și studenți au fost implicați până la această data în astfel de activități.