Ploi însemnate cantitativ au căzut la sfârșitul acestei săptămâni în cea mai mare parte a bazinului hidrografic Argeș-Vedea, ajungând să totalizeze, în unele zone, 70 de litri pe metrul pătrat. Cel mai mult a plouat în nordul județului Argeș unde, în intervalul 11 -13 decembrie, au fost înregistrate cantități de:

–        77 litri pe metrul pătrat la stația hidrometrică Bahna Rusului, pe Râul Doamnei,

–        60 l/mp la stația hidrometrică Voina pe Râul Târgului,

–        59 l/mp la stația hidrometrică Bughea de Jos pe râul Bughea

–        57 l/mp la stațiile hidrometrice Brădet și Mălureni pe râul Vâlsan,

–        55 l/mp la stația hidrometrică Malu cu Flori pe râul Dâmbovița,

–        54 l/mp la stația hidrometrică Căpățâneni pe râul Argeș,

–        53 l/mp la stația hidrometrică Bădeni pe râul Bădeni,

–        40 l/mp la stația hidrometrică Berevoiești pe râul Bratia.

Precipitațiile însemnate cantitativ au dus la creșterea nivelurilor pe cursurile de apă, fiind înregistrate depăşiri ale cotelor de apărare la staţiile hidrometrice Bahna Rusului pe Râul Doamnei (județul Argeș), Ciumești pe Râul Doamnei (județul Argeș), Bughea de Jos  pe râul Bughea (județul Argeș), Berevoiești pe râul Bratia (județul Argeș).

Lacurile de acumulare din administrarea ABA Argeș-Vedea sunt exploatate conform Regulamentelor de Exploatare, neexistând probleme. Nivelul apei se situează sub NNR (Nivel Normal de Retenție) în toate acumulările administrate. Volumul total de apă reținut este de 588 milioane metri cubi reprezentând 79,8% din capacitatea lacurilor.

În următoarele ore debitele râurilor din bazinele hidrografice Argeş și Vedea  vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor în curs, celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.

 

Personalul din cadrul seviciilor de specialitate și Sistemelor de Gospodărire a Apelor din cadrul ABA Argeș Vedea monitorizează permanent evoluția fenomenelor pe toate cursurile de râu şi în lacurile de acumulare.