Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea, sub coordonarea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și Administrației Naționale Apele Române, derulează proiectul „Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a si a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – RO-FLOODS”.
Principalele rezultate ale acestui proiect vor fi:
· Reactualizarea Hărților de Hazard la Inundații;
· Reactualizarea Hărților de Risc la Inundații;
· Reactualizarea Planului de Management al Riscului la Inundații în bazinul hidrografic Argeș Vedea.
În săptămâna 24 – 28 ianuarie 2022 se va lansa oficial Vizualizatorului Web GIS pentru Hărțile de Hazard și de Risc la Inundații. Cu ajutorul acestui instrument, factorii interesați (institiții publice, ONG-uri, unități administrativ teritoriale, etc.) vor putea vizualiza și adăuga comentarii la Hărțile de Hazard și de Risc la Inundații.
Important! Fiecare set de hărți va fi disponibil pentru examinare doar pentru o perioadă de 2 săptămâni. La sfârșitul acestei perioade hărțile vor fi etichetate ca acceptate și finale.
Hărțile vor deveni disponibile în mod eșalonat de la lansare până la sfârșitul lunii aprilie 2022, când este estimată finalizarea tuturor APSFR-urilor (zone cu risc potenţial semnificativ la inundaţii). Utilizatorii înregistrați în Vizualizatorul Web vor primi notificări prin e-mail atunci când un nou set de hărți va fi disponibil.
La accesarea Vizualizatorului Web, va exista un prim set de hărți pentru revizuire, precum și materiale de sprijin: un ghid de utilizare, o listă de întrebări și răspunsuri frecvente și un tutorial video.
Cei interesați să acceseze Vizualizatorului Web GIS pentru Hărțile de Hazard și de Risc la Inundații pot transmite pe adresa de e-mail [email protected] datele de contact contact (nume instituție, nume utilizator, adresa de e-mail) pentru crearea conturilor necesare.