*

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea – pregătiri pentru intrevenție pe Dunăre

Conducerea și factorii de decizie din cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea s-au  întâlnit în ședință extraordinară a Centrului Operativ pentru Situații de Urgență pe tema pregărilor pentru gestionarea debitelor în creștere ale fluviului Dunărea.

În urma discuțiilor au fost dispuse, ca prime măsuri preventive, inspectarea tuturor sectoarelor de dig de pe fluviul Dunărea aflate în administrarea ABA Argeș Vedea (aproximativ 200 km), verificarea punctelor critice cunoscute, identificarea celor noi (dacă este cazul) și intervenția în regim de urgență, unde este nevoie, pentru refacere stabilității digului. Vor fi inspectate de asemenea zonele deja determinate pentru montarea mirelor hidrometrice la ape mari și se va defrișa vegetația, daca există.

Formațiile de intervenție ale ABA Argeș Vedea vor pregăti un stoc minim cu 500 de saci cu nisip pe care îi vor transporta la cantoanele de pe fluviul Dunărea ale SGA Giurgiu și SGA Teleorman.

ABAAV va informa toți deținătorii de lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor de la Dunăre asupra prognozei hidrologice emise de către INHGA, iar în acazul ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) va solicita verificarea punctelor critice la subtraversările conductelor prin diguri și stadiul de funcționare al stațiilor de pompare din administrarea acestora.

Tot pentru a analiza pregătirile și capacitatea de intervenție pe sectorul fluviului Dunărea administrat de ABAAV, o delegație condusă de ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, alături de reprezentanți ai departamentului Situații de Urgență din cadrul MMAP, conducerea Administrației Naționale Apele Române și ABA Argeș Vedea a vizitat Centrul de Intervenție Rapidă din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu.

În centrul de intervenție localizat la sediul Sistemului Hidrotehnic Giurgiu – Baraj Mihăilești sunt stocate materiale și utilaje de intervenție în situații speciale generate de inundații, poluări accidentale etc, putându-se acționa pe raza județelor Giurgiu, Teleorman și Ilfov.

Cu ocazia vizitei delegaței au fost verficate materialele și mijloacele de intervenție ce pot fi utilizate pentru prevenirea și tranzitarea în condiții de siguranță a viiturii pe fluviului Dunărea: mașini de umplut saci, panouri de aluminiu și hidrobaraje, turnuri de iluminat, etc.

Prognoza hidrologică actuală pentru fluviul Dunărea estimează că în intervalul 28-29 septembrie 2024 se va înregistra un debit de aproximativ 9200 – 9500 mc/s la intrarea în țară.

Spațiul hidrografic al fluviului Dunărea aflat în grija Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea se întinde pe o lungime de aproximativ 170 de km, între orașele Turnu Măgurele și Oltenița, zona fiind administrată prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Teleorman și Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu.

Studenții UTCB în practică la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

Studenții de la Universitatea Tehnică de Construcții București – UTCB au revenit în această vară la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea pentru a-și desfășura o parte a programului de practică.

Timp de două săptămâni, 41 de studenții din anul II de la Facultatea de Geodezie, Departamenul de Geodezie și Fotogrammetrie, au realizat măsurători geodezice în zona barajului și acumulării Râușor. Aceste măsurători vor putea fi utilizate și pentru activitatea de urmărire a comportării construcției.

Ca și colegii lor de anul trecut, studenții au avut parte de experiențe de neuitat. Au coborât zeci de metri în interiorul barajului (aproximativ 2000 de trepte), au văzut cei aproape 2 km de galerii ale construcției hidrotehnice, au observat instalațiile și echipamentele pentru a înțelege cu precizie funcționarea acesteia și ce înseamnă activitățile zilnice de urmărire și întreținere. Ei au fost ghidați și supravegheați de către personalul ABBAV de la barajul Râușor (SGA Argeș).

Colaborarea celor două instituții este deja cu tradiție, Admistrația Bazinală de Apă Argeș Vedea fiind mereu deschisă spre parteneriatele cu instituțiile de învățământ, în scopul susținerii pregătirii practice a celor ce-și doresc o carieră în acest domeniu.

Construcția este amplasată pe râul Târgului, la 400 de metri mai jos de confluența râului Târgului cu pârâul Râuşor și formează lacul de acumulare cu același nume. Suprafaţa totală a lacului de acumulare este de 190 de hectare iar volumul este de 60 de milioane metri cubi de apă. Principalul rol al amenjarii este alimentarea cu apă a municipiului Câmpulung Muscel (situat la 16 km aval) şi a localităţilor limitrofe. Un alt rol important este de apărare impotriva inundațiilor. Barajul și acumularea se află în patrimoniul și exploatarea Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea. ​

Rezerve de apă în continuă scădere, sectoare de râu secate

Perioada de vară (iunie – august) a acestui an poate fi considerată una istorică din punct de vedere al cantităților de precipitații reduse, cu efect semnificativ asupra resurselor de apă subterane și de suprafață gestionate de către Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea.
În luna iunie 2024, cantitățile medii de precipitații înregistrate la punctele de măsură din bazinul hidrografic Argeș Vedea au fost situate la valori de aproximativ 50 – 60 l/mp, iar în luna iulie 2024, doar la câteva stații, în special în bazinele hidrografice superioare, cantitățile totale de precipitații au depășit 100 l/mp, sub mediile multianuale. În luna deficitul de precipitații s-a accentuat, cantitățile totale înregistrate fiind sub 30 – 40 l/mp.
La nivelul bazinului hidrografic Argeș Vedea, fenomenul de secare este monitorizat pe sectoarele de râu cu stații hidrometrice. În prezent acesta este înregistrat la stațiile: Dobrești pe râul Cârcinov, Furculești – râul Urlui, Vârtoapele – pârâul Cainelui, Poienari – râul Sabar, Crovu – râul Glavacioc. La stația hidrometrică Gura Foii- râul Potop se înregistreaza fenomenul de băltire, fenomen premergator secării (există apă fără curgere).
Lipsa precipitațiilor se resimte acut și în volumele de apă existente în principalele lacuri de acumulare din bazinul hidrografic Argeș. Dacă la începutul lunii iunie 2024, rezerva de apă existentă era de 632,66 milioane mc reprezentând un grad de umplere de 85,9 %, la finalul lunii august 2024 aceasta a scăzut la 566,64 milioane mc, adică 76,9 % grad de umplere. Volumul de apă cel mai mare este înmagazinat în acumularea Vidraru pe râul Argeș (381,50 milioane mc), restul acumulărilor având un coeficient de umplere în medie de 60 %.
Cu toate acestea, având în administrare un sistem complex de lucrări hidrotehnice cu folosințe multiple (lacuri de acumulare și derivații), Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea a gestionat și gestionează coordonat lacurile de acumulare reușind să asigure în permanență volumele de apă necesare tuturor utilizatorilor, în special pentru sistemele centralizate de alimentare a populației.
În aceste condiții, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea recomandă utilizarea resurselor de apă echilibrat și responsabil, mai ales că și în luna septembrie se anunță deficit de precipitații.

Rezerve de apă în scădere

Administrația Națională “Apele Române” monitorizează permanent exploatarea resurselor de apă/satisfacerea cerințelor de apă, precum și modul de aplicare a prevederilor Planului de restricții și folosire a apei în perioade deficitare. Din cele 120 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la nivel național, la 34 de secțiuni s-au înregistrat debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ.

În spațiul hidrografic Argeș-Vedea sunt 3 astfel de secțiuni: stația hidrometrică Malu cu Flori – râul Dâmbovița influențat de orarul de funcționare al CHE Clăbucet, stația hidrometrică Căpățâneni pe râul Argeș, stația hidrometrică Poenari – râul Sabar, debitele medii zilnice înregistrate fiind superioare valorilor critice, neaplicându-se până acum prevederile Planului de restricții și folosire a apei în perioadele deficitare.

Conform prognozelor emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în luna august regimul hidrologic în bazinul hidrografic Argeș-Vedea se va situa la valori cuprinse ȋntre 30 și 50 % din mediile multianuale lunare. La fel va fi și în septembrie și octombrie.

În prezent, din evoluția nivelurilor înregistrate la cele 60 de stații hidrometrice din bazin, tendința pe cursurile de apă este de scădere și staționare.

Coeficientul de umplere în principalele lacuri de acumulare din bazinul hidrografic Argeș-Vedea este de 79,4 %, însumând 584,42 milioane metri cubi. Cel mai scăzut volum de apă se înregistrează în acumularea Pecineagu, pe râul Dâmbovița. Chiar dacă rezervele de apă sunt în scădere, prin exploatarea coordonată și eficientă a acestora este asigurat necesarul de apă brută pentru beneficiarii din sursa de apă de suprafață în regim centralizat.​

Blocarea curgerii apei pe râuri este interzisă

În ultimele zile, la nivelul ABA Argeș-Vedea, a fost primit un număr mare de sesizari prin care cetățenii reclamă cazuri de blocare a scurgerii apei pe râuri, în diverse zone, cu scopul captării și irigării culturilor. Din această cauză, pe anumite zone, debitele au scăzut foarte mult, chiar până la secare.

Aceste obstrucționări amplifică foarte mult efectele severe ale secetei, dar împiedică și activitatea Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea deoarece volumele evacuate din lacurile de acumulare/nodurile hidrotehnice nu mai ajung la toți beneficiarii instituției și astfel se creează situații greu de gestionat.

Astfel de cazuri au fost semnalate mai ales pe râurile Dâmbovița, Ciorogârla, Sabar, Potop, Vedea.

Informăm populația și reprezentanții unităților administrativ teritoriale (UAT-urilor) asupra interzicerii blocării scurgerii apei pe cursurile de râu (obligații stipulate în Legea Apelor).

Conducerea Administrație Bazinale de Apă Argeș-Vedea a dispus verificări de urgență pe râuri, în special în zonele agricole, acolo unde există suspiciuni de obstrucționare a cursului de apă cu scopul irigării culturilor, fără autorizații de gospodărire a apelor. În zonele în care se identifică astfel de situații, se vor aplica măsurile legale și se va dispune demolarea imediată a conctrucțiilor realizate

Pericol de înec în lacurile de acumulare și cursurile de apă

Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea reamintește populației că scăldatul în lacurile de acumulare și în cursurile de apă, este periculos.

Recomandăm populației să aleagă pentru îmbăiere și recreere ștrandurile și zonele special amenajate. Lacurile de acumulare sau râurile (aval de baraje), reprezintă un pericol atât din cauza curenților care se formeză în timpul deversărilor şi al funcţionării hidrocentralelor cât și a colmatării şi a vegetaţiei din apă. Curenții care se formează în apropierea barajelor în timpul deversării sau funcționării hidrocentralelor sunt foarte puternici și pun în pericol viața celor care se aventurează în aceste lacuri.

Persoanele care se află la plajă, la scăldat sau practică pescuitul în zonele neamenajate, în special în aval de lacurile de acumulare, se expun pericolului de înec în cazul apariției unor viituri, personalul tehnic al barajelor din administrarea ABA Argeș -Vedea neputând vizualiza și alarma întreaga zonă din aval. Evacuarea controlată a unor debite mari de apă din lacurile de acumulare se poate realiza oricând, ca urmare a înregistrării unor precipitații în zone amonte de cele în care se efectuează deversări.

Atenționarea “Pericol de înec” este inscripţionată și pe digurile lacurilor de acumulare, prin urmare cei care o ignoră, aleg conștinent riscul. Aceeași recomandare este adresată și persoanelor care practică pescuitul (amatori sau profesioniști), să folosească  zonele special amenajate pentru acest sport.

Comitetul de Bazin Argeș-Vedea, întâlnire pe tema Dunării

Membrii Comitetului de Bazin Argeș-Vedea s-au reunit în municipiul Giurgiu pentru celebrarea Zilei Internaționale a Dunării. Sărbătorită oficial în toate țările dunărene pe 29 iunie, anul acesta, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a dedicat mai multe zile activităților de celebrare a acesteia.

Întrunirea Comitetului de Bazin a constituit evenimentul central al sărbătoririi Zilei Dunării. Prezidată de subprefectul județului Argeș, Bogdan Minciunescu și directorul ABA Argeș-Vedea, Bogdan Angelin David, ședința s-a axat pe dezbaterea problemelor ce revin țării noastre în administrarea celui mai lung sector al Dunării. În grija Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea se află spațiul hidrografic al fluviului Dunărea cuprins între orașele Turnu Măgurele și Oltenița în zona administrată prin SGA Teleorman și SGA Giurgiu, subunitațile ABAAV.

”Să păstrăm Dunărea albastră”, tema propusă de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR) și pentru acest an, este un îndemn clar către țările din bazinul internațional al Dunării de a acționa în sensul protejării și conservării resurselor de apă. Fie că vorbim de asigurarea calităţii apei, de protejarea habitatelor pentru specii rare, de îndiguiri, desecări sau de folosirea responsabilă a albiilor râurilor, de poluarea urbană şi industrială, toate acestea sunt probleme care necesită răspunsuri şi acţiuni adecvate.

În cadrul ședinței Comitetului de Bazin a avut loc și ediția a VII-a e Sesiunii de comunicări știintifice “APĂ pentru viitor, viitorul pentru APE“, în care studenți ai Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești, au avut posibilitatea de a experimenta practic, discursul public. În fața membrilor comitetului și a invitaților, ei și-au prezentat studiile despre reursele de apă, ABAAV dorind astfel să încurajeze pregătirea viitorilor specialiști de mediu.

Copiii au fost și ei parte a evenimentului dedicat fluviului. Pe faleza Dunării, a fost instalat cortul “cunoașterii”, în care participanții au făcut o excursie imaginară pe traseul fluviului, au observat microplantele dintr-o picătură de apă din Dunăre și au urmărit cu mare curiozitate experimentele efectuate de specialiștii de la Laboratorul de Calitate a Apei Giurgiu. Veselia, desenele pe asfalt, diplomele și premiile au completat activitatea. La final, cei mici au primit cadouri și au făcut o plimbare pe Dunăre cu nava pusă la dispoziție de către Administrația Porturilor Dunării Fluviale (AFDJ) Giurgiu.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când Ziua Dunării este sărbătorită de toate țările dunărene, dar și 30 de ani de la semnarea Convenției privind Cooperarea pentru Protecția și Utilizarea Durabilă a fluviului Dunărea. Pe 29 iunie 1994, la Sofia, România semna Convenția, alături de alte țări dunărene și de Comisia Europeană, fiind unul din primele momente în care colaborarea României cu Uniunea Europeană devenea o realitate palpabilă.

Ploi semnificative în bazinul hidrografic Argeș-Vedea

Cantități importante de precipitații au căzut în bazinul hidrografic Argeș-Vedea, în intervalul 13-14 iunie 2024. Cel mai mult a plouat la Slobozia (jud. Argeș), 62,0 l/mp. Măsuratorile s-au efectuat la stația hidrometrică de pe râul Dâmbovnic. Ploile cu caracter torențial au depășit pragul critc la stații hidrometrice:

 Voina, pe râul Târgului,17,8 l/mp în 3 ore.

 Ciobani, pe râul Cotmeana, 18 l/mp în 20 de minute.     

 Slobozia, pe râul Dâmbovnic, 40 l/mp în 1 oră și 30 de min.

 Lungulețu, pe râul Dâmbovița, 44 l/mp în 40 minute.

 Văleni, pe râul Vedea, 24 l/mp, în 40 de minute.

 Grădinari, pe râul Argeș, 32 l/mp, în 20 de minute.        

 Malu Spart, pe râul Argeș, 43,3 l/mp în 50 de minute.

 Vadu Lat, râul Neajlov, 36,5 l/mp în 30 min.

 Priboieni, pe râul Cârcinov, 26 l/mp într-o oră.

Ca urmare, la 49 din cele 60 de stații hidrometrice de monitorizare a rețelei hidrografice, s-a constat creșterea debitelor și a nivelurilor apei. Aceste cantități au o contribuție importantă la completarea rezervelor de apă din lacurile de acumulare, necesare alimentării populației, irigațiilor, producerii de energie electrică, precum și la refacerea nivelului pânzei freatice (apelor subterane).

Personalul de specialitate al Administrație Bazinale de Apă Argeș-Vedea a monitorizat permanent evoluția fenomenelor pe cursurile de apă.

Vineri, 14 iunie, la ora 12, spațiul hidrografic Argeș-Vedea iese de sub averizarea hidrologică Cod Galben.

În următoarele ore debitele râurilor din bazinele hidrografice Argeș și Vedea vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă și propagării.​

Salariații Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea învață să acorde primul ajutor

O parte dintre salariații Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea se pregătesc pentru a acorda primul ajutor în situații care pun viața unei persoane în pericol. Această pregătire se realizează la cursurile de prim-ajutor desfășurate conform ultimelor protocoale în vigoare pentru stabilizarea pacientului până la sosirea echipajului specializat. 

Deoarece instituția administrează lucrări/construcții hidrotehnice situate în zone izolate sau îndepărtate de localități, ceea ce presupune un timp mai mare până la sosirea unui echipaj medical specializat, la cursuri participă cu prioritate, salariații care lucrează la baraje sau formațiile de lucru din aceste zone.

Primul ajutor de bază este doar un ajutor temporar acordat în caz de urgență pentru salvarea vieții, prevenirea unor complicații ulterioare și ameliorarea suferințelor până în momentul în care un serviciu medical adecvat poate să intervină.

În timpul cursului participanții învață să efectueze resuscitare cardio pulmonară, utilizarea defibrilatorului extern automatizat, recunoașterea stării de inconștiență, punerea persoanei inconștiente în poziția laterală de siguranță, eliberarea căilor respiratorii, manevra Heimlich.

În orice urgenţă de grad 0 sau 1, acţiunea în primele minute de colaps face diferenţa între viaţă şi moarte. Deşi o inimă poate fi repornită şi după 30 de minute de stop cardio-respirator, leziunile la nivel cerebral sunt ireversibile.

 

Cursurile sunt gratuite și sunt realizate de către personal autorizat din cadrul Fundației Leul Albastru, o organizație non-guvernamentală care funcționează în ariile de acțiune educațională, socială și medicală, sprijinirea copiilor aflați în situații de risc prin programe educaționale și acțiuni umanitare.

 

Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea este instituția publică a cărei activități se referă la cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă, precum și administrarea infrastructurii Sistemului de gospodarire a apelor. ABA Argeș Vedea îşi desfaşoară activitatea pe teritoriile a şase judeţe: Argeş, Dâmboviţa, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi municipiul Bucureşti, prin tot atâtea Sisteme de Gospodărire a Apelor, acoperind bazinele hidrografice ale râurilor Argeş, Vedea, Călmăţui şi fluviul Dunărea. 

 

Săptămâna verde și la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

În perioada 22-26 aprilie Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, prin toate sistemele de gospodărire a apelor (SGA Argeș, SGA Ilfov București, SGA Giurgiu, SGA Teleorman, SHI Văcărești, SHI Olt) și-a deschis porțile pentru elevii aflați în “Săptămâna verde”.

Zeci de elevi, de la ciclul primar până la cel liceal au fost primiți în sediile instituției sau la obiectivele hidrotehnice administrate. Fie că desfășoară activitate administrativă, fie de laborator sau de teren, specialiștii ABA Argeș-Vedea s-au străduit să le explice elevilor, pe înțelesul lor, ce înseamnă activitatea de gospodărire a resurselor de apă în bazinul hidrografic Argeș-Vedea, ce profesii pot alege ca să lucreze în acest domeniu, care este importanța apei.

La dispecerate și serviciile pentru situații de urgență au aflat ce sunt bazinele hidrografice, stațiile hidrometrice, cum măsurăm cantitățile de apă, ce sunt codurile hidrologice, cum intervenim în cazul inundațiilor dar și al secetelor, ce înseamnă poluarea apei și care sunt efectele ei, cum ne afectează schimbările climatice. În laboratoarele instituției copiii au aflat cum se prelevează probele de apă și care este traseul acestora de la intrarea în laborator până la stabilirea paramentrilor de calitate, la centrele de intervenție rapidă au văzut cum este organizată activitatea de intervenție la inundații sau poluări, ce utileje și echipamente utilizăm, ce sunt hidrobarajele, iar cei care au venit la barajele ABAAV au descoperit ce sunt construcțiile hidrotehnice (barajele, digurile, regularizările).   

Tot în acestă săptămână reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea au desfășurat lecții pe tema apei și a importanței ei în unitățile de învățământ care au solicitatat sprijin pentru orele de educație de mediu.

Și în luna mai, porțile rămân deschise pentru alți elevi care s-au arătat interesați să descopere acest domeniu de activitate, să cunoască lumea minunată a apei.  ​